SAN FRANCISCO – Cu ocazia Lunii Siguranţei Naţionale Americane, Chevrolet s-a alăturat OnStar şi celor mai importante servicii de urgenţă naţionale, anunţând primul program auto de instruire pentru autovehiculele electrice sponsorizat de producător.
„Credem că este nevoie de un program educaţional pentru a ajuta acest grup foarte important de salvatori de vieţi omeneşti să înţeleagă funcţionarea autovehiculelor electrice în caz de accident rutier sau alte situaţii de urgenţă,” a declarat Carmen Benavides, Director Chevrolet Safety. „Echipa de la Chevrolet şi OnStar, împreună cu serviciile de urgenţă iau iniţiativa, pe măsură ce lansăm pe şosele autovehicule electrice şi alte tehnologii avansate.”
În ultimele luni, Chevrolet a colaborat cu reprezentanţii serviciilor de urgenţă din cadrul organizaţiilor de siguranţă americane pentru a elabora materiale didactice ce pot fi utilizate la nivel naţional de pompieri, poliţie şi centre de urgenţă.
Programul de instruire include o animaţie şi ilustraţii cu modelul Chevrolet Volt care evidenţiază, de exemplu, locurile în care s-a folosit oţel de înaltă rezistenţă, punctele de tăiere pentru descarcerare, etichetele pentru serviciile de urgenţă, oprirea electrică automată şi manuală şi multe altele.
Începând cu luna iunie, sunt programate primele sesiuni de instruire la conferinţele pompierilor din Chicago, Houston şi Indianapolis. Chevrolet va găzdui sesiunile de instruire pentru serviciile de urgenţă în zonele de desfacere pentru modelul Volt ulterior în decursul anului, incluzând oraşele San Francisco, Los Angeles, Detroit şi Washington D.C. Materialele vor fi publicate pe un site privat, pentru toţi cei care nu vor putea participa la programul de instruire.
Dotările de siguranţă activă şi pasivă ale modelului Chevrolet Volt
Dotările de siguranţă ale modelului Chevrolet Volt includ un sistem de frânare antiblocare, Stabilitrak şi un sistem de control al tracţiunii. Dotările suplimentare pentru evitarea coliziunii includ luminile de zi şi echipamentul de telefonie hands-free prin intermediul OnStar şi Bluetooth. În caz de coliziune modelul Volt poate reduce riscul de rănire cu ajutorul celulei de siguranţă cu structură specială, senzorilor, zonelor de deformare controlată, al celor opt airbaguri standard şi centurilor de siguranţă. Iar după producerea unei accident, autovehiculele Chevrolet Volt din S.U.A. vor beneficia de protecţia suplimentară asigurată de sistemul OnStar care, în anumite tipuri de coliziuni, utilizează senzori auto integraţi care alertează automat consultantul OnStar, acesta conectându-se imediat la autovehicul şi putând solicita trimiterea serviciilor de asistenţă de urgenţă în locaţia respectivă.
Până în prezent au fost efectuate peste 50 de teste de coliziune, la diverse viteze şi unghiuri, pe parcursul procesului de dezvoltare a modelului Chevrolet Volt, inclusiv teste de impact frontal, lateral şi din spate, precum şi de rostogolire. Pentru structura caroseriei s-a utilizat intensiv oţelul de înaltă rezistenţă, pentru a se obţine performanţe de siguranţă care îl clasează pe primul loc în segmentul său.
În ultimii ani, Chevrolet s-a preocupat de pregătirea pieţei din SUA pentru autovehicule electrice precum Volt. Întrucât modelul Volt a fost anunţat în cadrul programului de producţie în 2007, Chevrolet s-a alăturat Institutului de Cercetare pentru Energie Electrică şi altor 10 furnizori majori de utilităţi din Statele Unite, a colaborat cu autorităţile locale şi naţionale din mai multe state americane şi a participat la întâlniri cu persoane interesate din oraşe importante, pentru a asigura adoptarea pe scară largă a autovehiculelor electrice.
Contact
Florentina Stoica
PR Manager
021 206 07 05
Florentina.Stoica@gm.com
